Goana mai marilor învăţământului românesc după lauri şi glorie nu e o surpriză pentru nimeni. Odată ajunşi la ciolan, în fotoliile călduţe, multe capete luminate au născocit, chipurile, metode şi proceduri noi prin care să revigoreze întregul sistem. După mai bine de 20 de ani de când cei care s-au tot perindat la ministerul de resort, dar şi prin Guvern şi Parlament, resuscitează şi învie sistemul, şcolarii din România sunt din ce în ce mai nepregătiţi, iar cadrele didactice tot mai puţin respectate. Schimbarea de dragul schimbării s-a justificat prin aceea că fiecare nou venit avea nevoie de o dovadă a muncii sale, pentru care era remunerat, de o atestare fermă a implicării, inventivităţii şi creativităţii sale menite să propăşească generaţiile de învăţăcei. Toţi cei care s-au trezit cu sceptrul în mână au tăiat şi spânzurat din realizările precedesorilor, mutilând faţa sistemului, iar mai apoi mirându-se că lucrurile nu merg ca unse. Învăţământul românesc nu a fost pe măsura pretenţiilor europene nici înainte de Revoluţie, nici acum. Nu a evoluat, ci doar a fost cutremurat. Au trecut peste el schimbări inutile şi radicale, care vor fi din nou reluate, cum ar fi Bac-ul, admiterile la facultate şi la liceu, purtarea uniformelor. Tot ceea ce au înţeles cei care gândesc profund prin minister la viitorul odraslelor altora s-a rezumat doar la a-i vâna pe cei care sunt la examene, insinuând că aceştia nu sunt altceva decât nişte infractori de drept comun. Montarea camerelor de luat vederi în sălile de concurs se vrea de departe a fi cea mai răsunătoare realizare a acestora, cu care, cică, ar trebui să ne mândrim. Mai mult, s-au ascuns după deget motivând că peste tot în învăţământul occidental astfel de infracţiuni sunt aspru sancţionate. Pentru copiat nu trebuie să ne fie milă, atâta vreme când mii de absolvenţi care au învăţat ani la rând pot fi dezavantajaţi de cei care fură. Însă, dacă am sta să analizăm în profunzime întregul fenomen, am putea să ne întrebăm, cine pe cine fură. Cei mai periculoşi infractori nu sunt cei mici, ci mai ales cei mari. Cu toate că s-au montat sisteme de supraveghere în şcoli pentru a stârpi fenomenul, elevii au comis infracţiunea în sine dând dovadă de multă ingeniozitate, în ciuda faptului că au fost controlaţi, că li s-au luat şerveţelele de şters nasul, sticlele cu apă, covrigii, biscuiţii şi bomboanele. În pofida stricteţii mult clamate, competitorii au dat mâna cu cei care i-au învăţat, aceştia din urmă ajutându-i la rezolvarea subiectelor. E prea puţin posibil să le fi fost milă de cei examinaţi, pentru că oferindu-le fiţuicile cu paşii de rezolvare a problemelor de la Bac nu le-au făcut decât un deserviciu pe termen lung. Calculele respectivelor cadre didactice probabil s-au învârtit mai aproape de realitate, au vrut să acopere ceea ce camera de luat vederi ar fi scos la iveală: mediile absolvenţilor de la examen vor fi mult diferite de cele din timpul anilor de şcoală. Mai grav, rata scăzută de promovabilitate se va râsfrânge, nu neapărat asupra copiilor, ci asupra celor care trăiesc din munca de zi cu zi la catedră. Toţi cei care s-au perindat de atâtea mandate în vârful piramidei nu au purtat grija îmbunătăţirii reale a procesului educaţional, ci au încercat să schimbe efectele sale. Aşa că nu avem de ce să ne mirăm de rezultatele care vor fi atinse şi în acest an, de perlele pe care le vom citi în lucrările copiilor, de numărul mare de absolvenţi exmatriculaţi, de nenumăratele şcoli care nu au nici măcar un elev promovat la Bac ori de distrugerea carierei unor profesori în prag de pensionare. Adevăratul vinovat nu este şcolarul, ci sistemul care nu a fost vindecat din rădăcini.
Adela Farkas
